Edgar Allan Poe

Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas...


Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avînt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!

Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!

Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!

Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!

Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!

Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.





Steaua serii


Era în mijlocul verii
Şi la mijlocul nopţii era;
Stelele-n stinse orbite
Sclipeau palide, căci lumina
Mai strălucit luna rece, de gheaţă,
Care pe Ceruri trecea,
Sus, între planetele sclave
Şi pe talazuri cu raze de nea.
Priveam cum se trece
Surâsul ei rece;
Prea rece, prea rece era pentru mine;
Apoi deodată
Un linţoliu de vată;
Şi mă abătui de la ea spre tine
Stea trufaşă a Serii,
Glorie a privegherii,
Spre raza ta ce mai uşor alină,
Căci rostul pe care în Ceruri îl ai
E fericirea să mi-o redai,
În noaptea înaltă, noaptea senină,
În care ştiu că mai mult noroc
E să mă scald în trufaşul tău foc,
Decât în umila, mai rece, lumină.





Pentru...


Nu-mi pasă dacă soarta mea pe pământ
Puţin din Pământ a avut
Şi dacă ani de iubire s-au frânt
În ura unui minut:
Şi nici mă plâng dacă cei dezolaţi,
Dragă, sunt mai fericiţi decât mine,
Ci că TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecător prin destine.





Eldorado


Leit în fier,
Un cavaler
Voios a apucat-o,
Pe nori, pe vânt,
Cântând un cânt,
Pe drum, spre Eldorado.

Ajuns moşneag,
Mândrul pribeag,
Pe fruntea-i s-a lăsat o
Umbră, căci el
N-află de fel
Tărâm ca Eldorado.

Şi-ntr-un târziu,
De dor pustiu,
Pe umbră-a-ntâmpinat-o:
,,Umbră, grăi,
Ci unde-ar fi
Ţinutul Eldorado?''

,,Dincolo de
Ai lunii munţi,
Pe-acolo calea-ţi ad-o,
În Valea Umbrii,
Dacă umbli
Zorind spre Eldorado.'' 





Cântec


Era de ziua nunţii tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zâmbea în cale,
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

Şi-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.

Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deşi el deşteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,

Care, de ziua nunţii tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zâmbea în cale,
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.