Matei Vişniec

S-a născut la 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi. Copilăria şi-a petrecut-o la Rădăuţi şi la Costileva, sat locuit de etnici ucraineni. Tatăl său era contabil, iar mama învăţătoare. Familiei sale i s-a fi confiscat pământul pe care-l deţinea şi îl lucra.

De mic, viitorul dramaturg observă că trebuie să adopte la şcoală şi mai târziu în viaţa activă o ideologie despre care ştia că nu era nici pe departe perfectă. Această diferenţă între realitate şi modul în care este înfăţişată, cum ar fi spus tatăl său contabil, între vorba si fapta, va fi o sursa de inspiratie pentru multe dintre piesele sale. În perioada 1965- 1975 va urma cursurile şcoalii primare şi ale liceului în oraşul natal. Acum va publica primele poeme în revista şcolii, "Lumina", apoi în revista "Cutezătorii" unde este prezentat de poetul Virgil Teodorescu. În luna octombrie 1972 se va produce debutul literar naţional, printr-o serie de poeme publicate în revista Luceafărul.

Din copilăria într-un oraş în genul acelora „în care nu se întâmplă nimic”, cum spunea Minulescu, i-a rămas o amintire de neuitat: spectacolul circului în turneu la Rădăuţi. Spectacolul plin de culori, pe scenă, în direct, i-a trezit gustul pentru reprezentaţia teatrală. Atmosfera oraşului natal din perioada copilăriei sale îi va inspira ideea piesei "Angajare de clown".

Se mută apoi la Bucureşti unde are acces la toate bibliotecile, toate formele de scriere, la literatura clasică şi modernă. Sensul invers nu era valabil, cenzura îi interzice unele texte, limitându-i creaţia. Între 1980 şi 1987 va fi profesor de istorie şi geografie în comuna Dorobanţu-Plătăreşti din judeţul Călăraşi.

Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate şi circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate. Între 1977 şi 1987 scrie cu aviditate cîteva volume de poezie, numeroase piese de teatru, un roman şi câteva scenarii de film. Cu excepţia poeziei, celelalte texte sunt refuzate sistematic de cenzură; autorul reuşeşte însă să-şi fotocopieze piesele în numeroase exemplare şi să le pună în circulaţie în mediul teatral şi literar, un bun exemplu de samizsdat literar.

A fost membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Înainte de 1989 i-au apărut în România: La noapte va ninge (Editura Albatros, 1980), Oraşul cu un singur locuitor (Editura Albatros, 1982), Înţeleptul la ora de ceai (Editura Cartea Românească, 1984). Debutează în volum la Editura Albatros în 1980 cu culegerea de poeme La noapte va ninge. Publică mai multe grupaje de poezie, precum şi fragmente de teatru, în principale reviste şi ziare literare naţionale şi studenţeşti: România literară, Luceafărul, Amfiteatru, Cronica, Viaţa Românească, Vatra, Echinox, etc.

În 1987, fuge din România şi cere azil politic în Franţa, unde obţine cetăţenia franceză în 1993. În prezent locuieşte la Paris, unde este jurnalist la Radio France Internationale, şi colaborează la diferite alte reviste franceze.

După 1989, devine autorul cel mai jucat în România, în Bucureşti şi în provincie, la radio şi la televiziune. În octombrie 1996, Teatrul Naţional din Timişoara organizează un festival „Matei Vişniec” cu 10 dintre piesele sale, prezentate de către 12 trupe teatrale. Fragmente din piesele sale sunt prezentate şi în cîteva manuale şcolare alternative.

În septembrie 1987 va obţine o viză turistică pentru o călătorie în Franţa şi Grecia, iar la Paris o fundaţie literară din Franţa (La Fondation pour une Entraide Intellectuelle Européenne) îi oferă o bursă literară. În timp ce se află la Paris, piesa sa "Caii la fereastră" este interzisă la Teatrul Nottara din Bucureşti cu o zi înainte de premieră, astfel că la începutul lui octombrie autorul cere azil politic în Franţa.

În perioada octombrie 1987 - august 1988 autorul trăieşte primele luni de exil parizian, are întâlniri cu membrii proeminenţi ai emigraţiei române (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Virgil Tănase, etc.), ia cursuri intensive de limba franceză, timp de o lună şi jumătate locuieşte într-un cămin de muncitori imigranţi, apoi este găzduit într-un cămin al organizaţiei umanitare "Secours Catholiques". În tot acest timp frecventează intens teatrele pariziene, începe traducerea propriilor sale piese în limba franceză.

În lunile august 1988 - octombrie 1989, locuieşte la Londra unde lucrează ca jurnalist la Secţia Română de la RADIO BBC, unde are un contact benefic cu teatrul anglo-saxon şi scrie o piesă în limba engleză - THE PIT (GROAPA).

În luna octombrie 1989 demisionează de la BBC pentru a-şi începe studii doctorale în Franţa, o bursă de studii de 2 ani îi permite să trăiască la Cetatea Internaţională Universitară de la Paris (Cité Internationale Universaitaire) şi să scrie o teză despre "Rezistenţa culturală în Europa de răsărit sub regimurile comuniste". Imediat va obţine prima diplomă franceză - DEA (Diplôme d'Etudes Approfondies); concomitent, începe să scrie piese de teatru direct în limba franceză. După aceea se va dedica teatrului şi activităţii de jurnalist la Secţia Română de la RADIO FRANCE INTERNATIONALE. Începe o bogată activitate de jurnalist. Viaţa poate fi privită doar prin prisma cruzimii ce se degajă din «ultimele ştiri» pe care trebuie să le transmită publicului la postul de radio unde este angajat la Paris (RFI).Creaţia sa literară găseşte aici surse de inspiraţie, de exemplu în războiul din Bosnia (Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie), dar apare şi pericolul de a nu mai crea, de a nu avea alte subiecte, pe care l-a depăşit însă întotdeauna.

Din 1992 piesele lui Matei Vişniec se joacă în străinătate, Les chevaux à la fenêtre, în Franţa la Teatrul Les Celestins des Lyon în regia lui Pascal Papini şi Petit boulot pour vieux clown, la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese i-au fost jucate în Franţa (Théâtre de l'Est Parisien, Théâtre du Guichet Montparnasse, Théâtre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées, etc.). Matei Vişniec este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi extrem de conservatoare a teatrului francez, după Eugène Ionesco. Din 1992 va fi prezent cu una sau mai multe piese la fiecare ediţie a Festivalului Internaţional de teatru de la Avignon, cel mai prestigios festival de teatru din Franţa şi unul din cele mai mari din lume.

Pasiunea sa se hrăneşte din literatura pe care a citit-o, încă din copilărie. Este îndrăgostit şi influenţat de Franz Kafka, Fiodor Dostoievski, Edgar Allan Poe, Lautréamont, Jorge Luis Borges, Anton Pavlovici Cehov, Samuel Beckett. Iubeşte suprarealismul, dadaismul, teatrul absurdului sau grotescului, literatura fantastică, realismul magic al romanului latino american, teatrul realist anglosaxon şi urăşte realismul socialist.

Piese jucate în peste 30 de ţări: România, Republica Moldova, Franţa, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda, Elveţia, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Danemarca, Suedia, Finlanda, Grecia, Turcia, Rusia, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Macedonia, Croatia, Ucraina, Canada, Statele Unite, Argentina, Brazilia, Bolivia, Japonia, Maroc, Iran, Liban…

Spectacole si participări la mari festivaluri internaţionale de teatru: Festivalul de la Avignon, Bienala de teatru de la Bonn, Festivalul de teatru de la Edinburg, Festivalul FAJDR de la Teheran, Festivalul de teatru de la Sibiu, etc.

A fost invitat pentru intervenţii şi conferinţe pe tema rezistenţei culturale şi a literaturii ca spaţiu de libertate în numeroase oraşe din Franţa, dar şi în Italia (Universitatea din Padova, Universitatea din Bolognia, Institutul Cultural Francez de la Roma), Statele Unite (Universitatea Phoenix din Arizona, Festivalul "Playing French" de la Chicago), Maroc (Centrul Cultural Francez de la Tetouan), Iran (Universitatea liberă de la Teheran), Japonia (Teatrul Kaze din Tokyo), Cehia (Centrul Cultural Român de la Praga), Marea Britanie (Festivalul de teatru de la Brighton), Germania (Teatrul Hans Otto de la Potsdam), Luxemburg (Fabriktheater) etc.

Piesele lui Matei Vişniec sunt traduse în peste 25 de limbi. Une au fost montate în teatre importante din Europa: Teatrul Rond Point des Champs Elysées la Paris, Teatrul Stary din Cracovia, Teatrul Piccolo din Milano, Teatrul Regal din Stokholm, Teatrul Young Vic din Londra, Teatrul Naţional din Istanbul, Teatrul Maxim Gorki din Berlin, Teatro Stabile din Catania (Sicilia)…

In jur de 30 de piese scrise în franceză sunt publicate de editurile franceze Actes Sud - Papiers, L'Harmattan, Lansman, Crater, Espace d'un Instant, L'œil du Prince.

Cetină

La un moment aproape seral de pe starda Paris,
la tehnicianul dentar, domnişoara Milena ar fi declanşat,
fără să ştie, emoţiuni vii, efuziuni şi suspine unui conviv.
Fostul ei profesor de geografie, d-l Sepi Topez, învăţat cu marile spaţii deveni pătimaş, o dansă până-n zori şi,
de bună seamă, dacă nu ar fi fost zidul camerei, dumnealui
ar fi trecut cu ea în braţe Carpaţii.
În vremea aceasta, mai sus-numita, fără să bănuiască nimic,
îi povestea cum, în urmă cu 7-8 ani, îl copiase la teză şi la
un extemporal despre podişuri celebre în lume.
"Pot să jur
că nu vă pasă de lume", zise partenerul într-o pauză infimă,
ocrotindu-i umărul de o floare haină ce se strecurase în acea
dioramă, lipindu-se de mânerul ferestrei de-alamă, apoi, spun martorii, retrase tânăra ei făptură de la primejdia acelor
asfinţituri de lună ce întârzie iarna până la şase:
Adevărul că îmbătrânim mai încet decât merele verzi
ar trebui scris cu litere luminoase.

Fanteziile unui măr

Locuiam în miezul unui măr eram singur
vara citeam lungi poezii anonime
iarna ascultam înfiorat cum vântul
construieşte cuburi de aer pentru posteritate

mă lăsam copleşit de căldura dinlăuntru
închideam pleoapele şi realitatea
se dezbrăca sub pleoapele mele oarecum
ruşinată pe vremea aceea nimicul încă nu exista

în zilele ploioase încercam să-mi aduc aminte
de unele lucruri mai subtile
cum ar fi de plidă compoziţia universului
ori starea primului principiu

încercam să-mi aduc aminte de prima ploaie
şi de primul castan înflorit şi de prima încercare
a spiritului de a cugeta mai mult de o secundă

alteori când amurgul îşi trimitea razele
adânc prin coaja mărului până în pielea mea
subţiată de somn şi de aşteptare
mă gândeam la frumoasa Makta
singura mea imagine despre sublim

atunci cădeam în genunchi
acolo în miezul aromat şi roşu
zguduind mâna celui care
tocmai ducea mărul la gură.

O dimineaţă în parc

În dimineţile tăcute desăvârşite
obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară
prin parcul municipal

mă urc în picioare pe una din băncile ude
şi încep să cânt visător
un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea
ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează
iar el îi spune emoţionat de mâine
da, de mâine, ne vom schimba modul de viaţă
vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la
cinematograf vom discuta despre artă
vom colecţiona ilustrate ne vom gândi la marile
adevăruri în fiecare zi spre seară
ne vom strânge mâinile ne vom privi în ochi
şi la fiecare douăzeci şi patru de ore
vom încerca să facem câte o faptă bună
iar la vară
o, la vară
vom vizita Bulgaria în autocar  

Acum ştiu de ce

Din buzunarele mortului s-au scurs
două fire subţiri de sînge
da, omul acesta îşi ţinea în buzunare
două păsări mici pe care le-a strivit în cădere

acum se ştie de ce omul acesta
îşi ţinea toată ziua mîinile în buzunare
ori de cîte ori se ducea în parc să se plimbe
umerii îi tremurau gîtul i se umplea de
sudoare

noi îl salutam el răspundea liniştit şi tandru
uneori mai schimbam cîte o vorbă
el, cu mîinile în buzunare, frămînta
gîtul celor două păsări

acum se ştie de ce omul acesta
nu-şi ridica niciodată pălăria acum
se ştie de ce întotdeauna
se temea de ploaie 

Ora exactă

Pe strada pustie – calul şchiop şi tăcut
pe altă stradă din univers – eu însumi
tăcut şi înfricoşat
de piciorul meu, legată cu lanţ
marea bilă neagră cu ceas

în buzunarul meu de la piept
minutarul şi arătătorul
în buzunarele de la pantalon
cifrele opt, nouă şi zece, unu şi doi

celelalte cifre amestecate încâlcite
sălbatic în pălaria mea cadranul ceasului
învelit intr-un ziar vechi
îl ţin la subsoară

alte rotiţe arcuri mici pedale şi
zeci de suruburi pretutindeni uitate
prin manşete şi pe după curelele grele
pe sub cămaşa udă şi pe sub piele

calul trece pe una din străzi
eu pe altă stradă din univers
nu ne întâlnim niciodată