Odysseas Elytis

S-a născut la 2 noiembrie 1911 în Iraklion (Creta). Numele adevărat a fost Odysseas Alepoudelis. După absolvirea  studiilor liceale şi universitare la Atena, scriitorul a întreprins numeroase călătorii în străinătate. În 1940 e mobilizat cu gradul de sublocotenent şi participă la luptele din munţii Greciei şi din Albania împotriva invaziei italiene. În 1941 se îmbolnăveşte şi e trimis în spatele frontului. Dpă război, în 1945 devine director al Radiodifuziunii greceşti, iar  din 1946 se dedică exclusiv literaturii, după ce debutase în 1940 cu volumul "Orientări". Între 1969 şi 1974, anii dictaturii militare, se autoexilează în Franţa. Reîntors în patrie îşi continuă activitatea literară bucurându-se de un prestigiu pe care, dintre contemporani, doar Giorgios Seferis şi Iannis Ritsos l-au mai avut. În 1979, devine cel de al doilea scriitor grec laureat al premiului Nobel „pentru poezia sa, care ilustrează cu forţă senzuală şi clarviziune intelectuală lupta omului modern pentru libertate şi creativitate”.




Şapte heptastihuri nocturne

I

Vise şi vise-au venit
La ziua de naştere-a iasomiilor
Nopţi şi nopţi în albele
Insomnii ale lebedelor
Roua se naşte în frunze
Precum în cerul nemărginit
Sentimentul senin.


II

Îmbietoare nopţi înstelate-au adus tăcerea
Şi în urma ei o melodie străină
Amanta
Vechilor ecouri vrăjite

Acum mai rămâne o umbră incertă
Şi-n ţăndări încrederea ei
Şi ameţeala minţii de nevindecat - acolo.


III

Toţi chiparoşii vestesc miezul nopţii
Toate degetele
Tăcere
Dincolo de fereastra deschisă a visului
Încet-încet se petrece
Spovedania
Şi ca o privire piezişă deviază spre stele!


IV

Un umăr desgolit
Ca adevărul
Îşi întregeşte conturul
La această margine-a serii
Ce singură luminează
De sub tainica semilună
A nostalgiei mele.


V

Noaptea nepăzită au furat-o amintirile
Mov
Roşii
Galbene

Braţele-i deschise s-au umplut de somn
Părul ei odihnit de vânt
Ochii ei de tăcere.


VI

Noapte nedescifrată - amar fără margini
Pleoapă fără de somn
Înaintea suspinului durerea se mistuie
Înainte de cumpănă cade pieirea.

Aşteptarea-i pe moarte
Asemenea gândului ce prin meandrul zadarnic
Cade strivit în poala ursitei.


VII

Diadema lunii pe fruntea nopţii
Când umbrele-şi împart întinsul
Vederii

Şi măsurată durerea de-o ureche dibace
Fără să vrea se destramă
Înăuntrul ideii spulberată de melancolica
Goarnă a stingerii.



Mică mare verde


Mică mare verde de treisprezece ani
De mult aş fi vrut să te înfiez
Să te trimit la şcoală în Ionia
Să-nveţi mandarina şi absintul
Mică mare verde de treisprezece ani
În turnuleţul farului de la amiază
Să-nconjuri soarele şi să auzi
Cun soarta se dezleagă şi cum
Din deal în deal se înţeleg
Rudele noastre îndepărtate
Care opresc vântul precum statuile
Mică mare verde de treisprezece ani
Cu guler alb şi cu panglică
Să intri pe fereastră la Smirna
Să-mi copiezi reflexele bolţii
De Kyrielesion şi Slavă Ţie
Cu puţin Boreas şi cu Levantul
Val cu val să te-ntorci iarăşi
Mică mare verde de treisprezece ani
Ca nelegiuit să te culc
Să aflu adânc în braţele tale
Bucăţi de piatră cuvintele Zeilor
Bucăţi de piatră fragmentele lui Heraclit. 




(traducere de Ion Pop în colaborare cu Ecaterina Sismanoglu şi Dimos Rendis-Ravanis)