Iacob Negruzzi

Jurământ

E destul! Prea multe chinuri
Şi dureri am suferit
De mult plâns şi de suspinuri
Sufletu-mi e amărât.

E destul! De-acum-nainte
Eu deplin mă hotăresc
Să n-o mai văd niciodată,
Niciodată să-i vorbesc.

Ca să fiu mai sigur încă
C-oiu ţinea acest cuvânt
În secret, în mine însu-mi
Jur un sacru jurământ.

Jur!... Vai mie! Iat-o vine
Singură în calea mea
Am să fug... dar ce mă ţine
De nu pot fugi de ea?

Am să mai cerc înc-odată
Poate astăzi m-a privi
Cu amor ş-a sale buze
Cu blândeţă-mi vor zimbi.


Ani întregi

Ani întregi de fericire
Ah! aş da cu mulţămire
Ca din chinul greu
Ce mă sfâşie şi arde
Să străport a mia parte
În sufletul tău

Dar aş da viaţă, nume,
Partea mea din astă lume
Şi din paradis
Înc'odată sa-mi vorbească
A ta gură îngerească
Cu dulce surâs!


Sonet

În somn grădina pare cufundată
N'auzi pe ramuri nici o păsărică,
Încet din flori parfumul se ridică
Şi al meu suflet dulce îl îmbată.

Şi gândul meu se 'ntoarce 'n vremi trecute
Imagini vechi nainte-mi se arată
Atât de vii precum au fost odată
Şi ce credeam din minte-mi dispărute.

Văd oare dulci şi seri încântătoare
Văd zile negre, chin şi desperare
Şi printre ele-un chip de mândrie

Zâmbesc acestor visuri de juneţă
Ş'apoi m'afund cu 'ncetul în tristeţă
Gândind l'a lumii nestatornicie.


Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.

L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.

Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...

Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?

Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.


Melancolie

Când se deşteaptă în dimineaţă
Natura vesel spre noua viaţă,
Auroră mândră ce-mi aduci mie? —
Melancolie.

Ce simt când sara luna zâmbeşte,
Pasărea 'n creangă blând ciripeşte
Iar printre frunze vântul adie? —
Melancolie.

Şi când în noaptea întunecată
Ascult cu fruntea în jos plecată
Cum bate jalnic ora târzie?
Melancolie.

Răpit de-a lumii valuri mişcate
Din a mea tristă singurătate
Ce simt cu dânsa în veselie? —
Melancolie.

Oricând, oriunde, fără încetare
În al meu suflet ce izolare!
Etern cu tine, dulce soţie,
Melancolie.