Victor Eftimiu

Sanatorium

Şi noaptea doarme liniştită
Şi n-o trezeşte un ecou...
Gheţarii albi, în auroră
Sunt galbeni ca un aur nou.

Ca nişte clopote de aur
Răsună lung, răsună grav,
Şi cânta imnurile vieţii,
În ochii tristului bolnav...

Şi pe când clopotele vieţii
Vibrează-n sufletul sonor,
Fecioarele cu mâini de ceară
Se roagă palide – şi mor…


De nu mă poţi iubi...

De nu mă poţi iubi frumoaso, -
Căci altul ţi-e stăpân pe veci -
De ce, când te-ntâlnesc în cale
O clipă - ochii nu ţi-i pleci ?

De nu mă poţi iubi, frumoaso,
Întoarce-ţi ochii de la mine ;
Tu ştii ispita ce se-ascunde
În fundul apelor senine ;

În prefăcuta-mi nepăsare,
În genele mereu plecate,
Tu nu-nţelegi mărturisirea
Iubirii mele zbuciumate?

De nu mă poţi iubi, femeie,
Întoarce-ţi ochii - căci mă tem
Să nu le-ntunece lumina
Întâiul dragostei blestem !…


Vulturul

Vulturul m-a muşcat de mână când l-am încătuşat,
Dar s-a-nvăţat cu mine şi stă legat în curte;
Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a scuipat.
Îi place viaţa nouă... În grohăituri scurte,

Mănâncă mult... i-e lene... începe să se-ngraşe.
În ochii mici şi roşii zadarnic caut cerul;
Aripa i-e greoaie, privirile sunt laşe,
Vulturu-şi pierde zilnic simbolul şi misterul.

Găinile trec calme, cotidiane, proaste,
Pe lângă el. Vulturul ia graţii de păun;
Imperial se uită la păsăreasca oaste,
Căci el numai cu porcul se simte frate bun...

Îl oboseşte bolta de-atâtea ori brăzdată,
De nu-şi înalţă ochii spre cerul azurat?
Vulturul nu-şi ridică privirea niciodată,
Căci a lăsat-o veşnic spre stârvul căutat...

Acuma plouă-n curte şi curtea-i o băltoacă...
Cu gheara-ncătuşată - sinistru epitaf -
E fericit vulturul... s-alintă şi se joacă
În ploaia care-l spală de purici şi de praf...


Parisul acuma...

Parisul acuma-i o carte închisă,
Nu-i nimeni la pândă sub vechile-arcade,
Nu-i nimeni în parcuri, pe poduri nu-i nimeni
Şi nici o lumină pe ape nu cade...

Începe un clopot prelung şi răsună...
Din clopot în clopot chemarea pătrunde,
Şi-n unde, sub bolţile vechilor poduri,
Profunde acorduri ecoul răspunde.


Crizanteme

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii trişti, cu fruntea visătoare ...
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare ...

Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme ...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viaţa lor e moartea primăverii,
Cu viaţa lor iubirea ni se curmă ...

Aşteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduţi în vis –
Am să-ţi aduc un braţ de crizanteme
Şi cel din urmă cântec ce ţi-am scris ...