Constantin Dascălu

S-a născut la 17 august 1921 în comuna Ghimeş Palanca, judeţul Bacău. Dovedeşte încă de tânăr înclinaţii puternice către artă, în special spre muzică, pe care o studiază de timpuriu. Acesta este, de fapt şi principalul mediu în care artistul îşi va desfăşura activitatea de-a lungul vieţii. După terminarea studiilor la Conservatorul din Bucureşti, a urmat o scurtă dar fructoasă carieră ca dirijor al Ateneului Român, apoi se dedică aproape în totalitate învăţământului, devenind profesor de muzică.
Activitatea literară, deşi apărută de timpuriu - autorul începe să scrie din 1959 - se materializează târziu, abia în 1999, cu volumele "Poezii mari şi mici pentru copii mici şi mari" şi "Lire sfărâmate", publicate de editura Ramida din Bucureşti într-o singură carte.
Poet sensibil, cu o fantezie veşnic pendulând între iubirea de viaţă, cu întreaga ei fenomenologie pe care aceasta o dăruieşte, şi tristeţea ameninţărilor "golului visului zdrobit", este mai atras de genurile fabulei şi romanţelor, fără a neglija însă şi alte genuri lirice. Astfel, iluzionat în iubire, dezamăgit, dar nu sfâşiat prin lamentări patetice, autorul părăseşte uneori tematica mult dramatizată a iubirii şi, stăpân pe un umor robust, abordează frontal tematici filosofice. Aici îşi găseşte adevăratul climatspiritual, excelând în măestria formelor poetice. Filozofând, poetul încearcă să creeze axiome deschizând o dâră pesimistă într-o înlănţuire robustă a înfiorărilor sale. Folosind tematica specifică a contrastelor, filosofând plastic, sugestibil, elementele fabulatorii ale poeziei lui Constantin Dascălu sunt redate, de asemenea, într-o manieră accesibilă, prin contrapunerea eroilor săi cu raţiunea implacabilă, umană, dar învingând întotdeauna, în haina surâsului, fapta cea bună în contrast cu latura negativă.



Cerşetorul

Gărbovit de ani, ca timpul
A trecut, târându-şi viaţa,
Schiopătând de parcă ghimpul
Morţii e-n sângele-i ca gheaţa...

S-a oprit la noi la poartă
Gâfâind...un ban să-i vie
În desaga ce şi-o poartă
Plină vârf...cu sărăcie

La nimicul vieţii sale
I s-a adăugat în plus,
Un nimic, şi-apoi agale
A pornit şi...s-a tot dus...


Gloria Victis

Îmi întinzi senin pocalul despărţirii
Se vede treaba că asta-i e menirea
Să bea din cupa fierii omenirea
În loc să bea potirul fericirii

Când gându-mi toarce clipele din urmă
Şi golul visului zdrobit îi văd
Ucid în mine ultimul prăpăd
Şi ultima durere care-l scurmă

Zdrobesc în ţăndări mici de tot minciuna
Şi ţăndările-n pulberi le pisez
De ele de-o mai fi să mai visez
Cu blestem laş! Să nu răsară una!

Să bată vântul pulberea ce fină
În cele patru colţuri ale lumii
Să nu-şi găsească loc în spuza humii
Să prindă-n fire fir de rădăcină!

Şi chinuită în afara firii
Plimbată în nesaţul infinit
Să vină golul visului zdrobit
Să-i dea să bea din cupa fericirii...


Pastel

Ca o tuse convulsivă
O armonică beţivă
Hărcâie în miez de noapte
Gama celor şapte şoapte.

Un beţiv cu fruntea lată
Scotoceşte-n buzunar
Nota ultimă de plată
Unui hoţ de ospătar.

Lângă el o cocoşată
Ce-a trecut de mult de prima
Tinereţe, stă ca rima,
Sprijinită-n două beţe.

Bomba colcăie de mutre
De slinoşi, beţivi şi cutre
Şi de aeru-mpuţit
Gros să-l spinteci cu un cuţit

Caterinca roade-un cântec
Inspirat din fund de pântec
Şi-o ascultă trişti şi muţi
Filosofii cei desculţi...

S-a retras ca din redută
Hărmălaia de golani
Şi se pierde, fără bani,
Lumea cea demult pierdută...

Nu mai vrei să fii celebru
Când vezi rostul care-l au
Ambianţelor ce-i dau...
Veselii de marş funebru...


Republica Pădurii

Un urs şomer ceru un post
În gând zicând:
"M-am săturat de-atâta post
ori ce-au de gând?...
Că doar e dreptul meu să am,
Ca cetăţean
Supus Republicii Pădurii,
De-ale gurii!..."

Pe post de iepure-a aflat,
Când a fost uns,
Că iepurele-i încadrat
Pe post de urs!

Inspector-şef era un leu,
Secund, un ţap...
Şi ursu a adus cu mare greu
Jalbă-n proţap:

- Pe postul meu de urs puternic,
Împărate,
Să stea un iepure nemernic...?
Nu-i dreptate!...
Eu...după cum vedeţi...sunt urs
Şi la adică,
Pe postul meu,când am fost pus,
Nu-mi era frică!...

- Tu...te-şeli, căci împăratul
Nu sunt eu!...
Acum...deţin inspectoratul
Deşi sunt leu!...
Dar...să se ancheteze cazul
Apoi...şi,
Să se-nlăture necazul!...
Dacă o fi!...

Zis şi făcut! Comisia
S-a şi format.
În fruntea ei a fost numit
Un bou blazat...
Ca membre-mi pare au fost numite
Două oi,
Cu paza legii, însuşi Domnul
Iepuroi...
Şi s-au certat,
Şi s-au împins,
Şi s-au scuipat,
Şi-apoi s-au lins,
Iar pân-la urmă tot a-nvins
Strâmba dreptatecă aşa e de când lumea scris
În strâmba carte,
Că legea-i bară peste care
Dulaii sar în goana mare
Jigodiile se strecoară
Iar boii?!...Dau direct în bară!!...

Concluzia inspecţiei
fu cam aşa
Alcătuită-n secţie:
- Vezi mata?...
Eşti bine pus!...
Aşa-i la noi!...
Şi lupul sus,
pe post de păzitor de oi
a fost propus,
Şi vulpea noastră săritoare,
precum ştii,
e preşedintă de onoare
în găinării!!...

- Şi câte alte, zise ursul,
Nu mai sunt
Când ierarhia de valori
E la pământ!...

Morala-i: am dreptate eu,
Un pic măcar,
Dacă pe postul cel de leu
Stă un măgar?...