S-a născut la 5 februarie 1947, la Zalãu. A fost absolvent al Facultãţii de drept şi al Facultãţii de filozofie din cadrul universitãţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. În timpul facultãţii a fost redactor la revistele Echinox şi Viaţa studenţeascã. Ca avocat în Satu Mare a participat la un stagiu de pregãtire în domeniul drepturilor omului. A predat la Colegiul de Drept al Universitãţii Baia Mare. A fost redactor fondator al revistei Poesis şi al revistei Unu. De asemenea, a fost membru al Uniunii Scriitorilor, al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti, al Societãţii Ziariştilor din România şi al Academiei de Ştiinţã, Literaturã şi Artã din Oradea.
În anul 2002 a încetat din viaţă.
Mãşti
Te-depãrtezi de toate fãrã noimã
ca un sigiliu rãstignit pe scut
semn de copitã strãbãtînd prin moinã
spre-un viitor incert, necunoscut.
Noaptea mai arde felinare oarbe
plutind din depãrtare ca prin ceţi
e disperarea mea care te soarbe
din mreaja unei iluzorii vieţi.
Tu iartã, depãrtarea nu-i de vinã
cã iarna aşterne praf peste caişi
şi-n parc aceeaşi muzicã-n surdinã
ne face sã uitãm de cei proscrişi.
Şi ceru-i îngheţat, printre petale
un aer pur distilã refugii ca de nori
nisipul care-ţi arde sub sandale
îţi va ajunge pîn’ la subţiori...
Copcã
Soarta e ca un muezin:
îţi trimite semne din senin,
îţi trimite glasuri şi voci,
vise şi zbateri de pleoape,
înecate trupuri pe ape,
strigãte de huhurezi,
chiote de honvezi
patrupezi...
Vremea ne urmãreşte destinul:
ne încarcã spetele
cu ani şi cuvinte,
cu bolgiile vieşii
şi cu cele sfinte
ne încarcã destinul
(asinul, asasinul),
cugetul ni-l încarcã
în lotcã
şi-apoi ne pîndeşte
dincolo de Styx,
la copcã...
Elecţiune
Eşti plin azi de iubire
ca un vis în care
golul e plin
iar plinul
formã n-are
iar pierderea
nu e deloc risipã
ci purã levitaţie
fãrã aripã...
Nichel
Aş fi putut de-acuma
sã fiu, ori sã nu fiu
sã cadã bruma
peste sicriu
sã nu mã plîngã
nici cerşetorii
doar apa sã stingã
arşiţa-n scocul morii,
nu mã iubeascã
nici patrupezii
mã ocoleascã
pruncii şi iezii
sã-şi lepede peana
mîndrii, pãunii
în dantele de spumã
înoate lãstunii
cãci eu bãtrîne
cînd vremuieşte
mai dau la stîne
mai dau la peşte
mai dau la iarbã
mai dau în bobi
vîntul îmi citeşte
poeme de robi
din alte vremuri
şi din veleaturi
neştiute de nimeni
pe alte haturi
în care cînd plouã
ori cînd viscoleşte
mai dau la iarbã,
mai dau la peşte...
Ca un sigiliu rãstignit pe scut
Ca un sigiliu rãstignit pe scut
troneazã soarele pe siderale-artere
cum matca peste butile cu miere
amprenta-şi pune c-un surîs hirsut...
Religii cu anemice mistere
sacralizînd amorful lor trecut
în ros de purpurã-nãscut
strãbat neturburate hemisfere...
Dar ceru-i îngheţat, printre petale
un aer pur distilã refugii ca de nori
(nisipul care-ţi arde în sandale
îţi va ajunge pîn’ la subţiori...).
Nu repeta greşelile altora
ci-aşteaptã, resemnatã, aurora...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu