André Breton

S-a născut la Tinchebray (Orne) ca fiu al unui negustor. Şi-a petrecut copilăria pe meleagurile britanice începând să scrie de mic poeme – l-a cunoscut pe poetul Paul Valéry. A studiat medicina şi mai târziu psihiatria datorită căreia, în 1921, l-a cunoscut pe Sigmund Freud. În timpul primului război mondial, l-a cunoscut pe Jacques Vaché, un dadaist înfocat.
În 1916 el s-a alăturat curentului cultural dadaist, dar după un timp a formulat o serie de obiecţii la adresa asupra dadaismului, declarând: „ Lasă tot. Lasă Dada. Lasă-ţi nevasta. Lasă-ţi amanta. Lasă-ţi speranţele şi temerile. Lasă-ţi copii în păduri. Lasă-ţi substanţa pentru umbră. Lasă-ţi viaţa uşoară, lasă-ţi ceea ce aveai pentru viitor. Haide, la drum.” Atunci s-a întors la suprarealism şi a colaborat cu Louis Aragon şi Philippe Soupault la revizuirea operei Littérature. Foarte importante pentru el au fost întâlnirile din timpul războiului cu Guillaume Apollinaire. Manifestele sale suprarealiste au fost publicate în 1924. Influenţat de teoriile psihologice, Breton definea Suprarealismul ca fiind „autonomism psihic pur, prin care o încercare este făcută să exprime, fie oral, în scris sau într-o altă manieră, adevărata funcţionare a gândului. Comanda gândului, în absenţa totală a controlului gândului, excludând orice preocupare morală sau excentrică.” În Al Doilea Manifest, Breton afirmă că suprarealismul luptă să obţină „avantaj mintal, din care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, trecutul şi viitorul, înţelesul şi neînţelesul, nu vor mai fi percepute contradictoriu.” Breton şi colegii lui credeau că izvoarele libertăţii personale şi liberării sociale stau în inconştient. Au găsit exemple în tablourile pictorilor Hieronymus Bosch şi James Ensor, în scrierile lui Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Alfred Jarry şi chiar în conceptele revoluţionare ale lui Karl Marx.

Deşi mişcarea suprarealistă a fost, încă de la început, în continuă schimbare sau conflictuală, totuşi, în toate lucrările majore, La Révolution surréaliste (1924 - 1930) şi Le Surréalisme au service de la révolution (1930 - 1933), au canalizat cooperarea şi răspândirea ideilor şi peste hotarele Franţei.
„Subiectivitatea şi obiectivitatea comit o serie de atacuri una alteia în timpul vieţii unde prima suferă cele mai mari lovituri.”(citat din Nadja, 1928).
Din 1930 publică câteva colecţii de poeme printre care Iubire nebună (1937), volum ce apără emoţiile iraţionale ale iubiţilor, inspirat din mitul Cenuşăresei. Proza scrisă de el a fost mai bine văzută decât poeziile sale dintre care se remarcă opera Nadja (publicată în 1928), un portret al lui Breton şi al unei femei nebune. Titlu se referă la un nume de femeie, de fapt numele soţiei sale, şi începutul cuvântului "speranţă" sau "nădejde" în ruseşte.

Într-o plimbare cu barca la Martinique, în 1941, Breton îl cunoaşte pe antropologul Claude Lévi-Strauss cu care discută despre creaţia artistică. Claude Lévi-Strauss critică definiţia dată de Breton unei capodopere spunând că este un rezultat al spontaneităţii minţii fără a analiza valoarea estetică a operei. Breton îi răspunde că „foarte puţin îl interesează ierarhia operelor suprarealiste – chiar dacă am făcut o ierarhie a operelor romantice şi simboliste.”
În timpul războiului Breton a scris trei poeme epice în care a tratat tema exilului. După cel de-al doilea război mondial el a călătorit în sud-vestul şi în vestul Indiei, întorcându-se în Franţa în 1946. La scurt timp după întoarcerea în Franţa, el devine un fel de meditator al unui grup de tineri suprarealişti.
Între 1940 şi 1950 el a scris esee şi colecţii de poeme printre care Arcane 17 (1945). Ultima sa lucrare poetică se numeşte CONSTELLATIONS (1959).
Moare la Paris la 28 septembrie 1966.



Ochi de purpură

Prea albă micuţa babiloniană ochii ei de purpură
Ombilicul ei prins cu o piatră de aceeaşi culoare
Când ca o fereastră cu canaturi peste o grădină nocturnă deschide
Mâna lui Jacqueline X
Ce pernicioasă eşti la capătul acelei mâini
Ochi de dincolo de timp veşnicie jilavă
Floare ce ar putea fi numită reticenţa profetului
Ce este făcută din prezentul trecutului viitorului
Eu cânt unica lumină a coincidenţei
Bucuria de a fi gârbovit de fabricantul superior de îngheţată deasupra marii rozacee
Minunatele infiltraţii ce le-ai remarcat într-o bună zi că au făcut podeaua în formă de con
Importanţa unor incidente stranii dar insignifiante la prima vedere
Şi darul lor de vertiginoasă apropiere finală de sine
Eu cânt orizontul tău fatal
Tu care tresari imperceptibil în mâna iubirii mele
Între perdelele vieţii
Şi cortina inimii
Ochi de purpură
YZ
Al alfabetului secret al omninecesităţii


Tiki

Te iubesc în faţa mărilor
Roşu ca un ou când e verde
Tu mă transporţi într-o clarificare
Dulce ca laptele închegat mâinilor
Tu mă îmboldeşti pe burţile femeilor
Ca şi cum ar fi fost un măslin al sidefului
Tu îmi dai echilibru
Tu mă culci
Cât despre faptul de a fi trăit
Înainte şi după
Sub pleoapele mele de cauciuc


Cameră falsă
lui Benjamin Péret

Al vazei din cristal de Boemia
Al vazei din cris*
Al vazei din cris
Al vazei din
Din cristal
Al vazei din cristal de Boemia
Boemia
Boemia
Boemia
Mia mia da Boemia
Al vazei din cristal de Bo Bo
Al vazei din cristal de Boemia
Cu bule ce precum un copil le sufli
Le sufli
Le sufli
Fli
Fli
Le sufli
Precum un copil le sufli
Al vazei din cristal de Boemia
Cu bule ce precum un copil le sufli
Le sufli
Le sufli
da ca un copil le sufli
Iată iată tot poemul
Amurg** efe
Amurg efe
Amurg efemer al reflexiilor
Amurg efe
Amurg efe
Amurg efemer al reflexiilor


Iarba roşie
lui Denise

Iarba roşie, aurul marilor pălării marine
Compun pentru fruntea ta muzica şi penele
Infernului. Pe drumul tău înălbesc nicovalele
De se face frumos în inima ta ce tună pe rinichii tăi

Niciodată valea iubirii! Printre frunze dispar
Trenuri prinse cu lassouri de brumă...
Sânii spre ale cascadelor spumă
Să le întorci etern: lumina este tot ceea ce îmbrăţişez.

Cometă a râsului, pleacă unde neantul te cheamă,
Deschide picioarele tale ca un evantai sau o inflorescenţă;
Doar tu ştii să-mi faci primăvară în sânge şi apă.

Balanţele vieţii, cu tine pe post de braţ.

(poezii traduse de Yigru Zeltil şi Adrian Grauenfels)