Gherasim Luca

S-a născut la Bucureşti, numele său adevărat fiind Salman Locker. Tatăl său, Berl Locker, un croitor evreu, a decedat în 1914. Gherasim Luca vorbea patru limbi, idiş, româna, germana şi franceza.
Din 1938, a călătorit frecvent la Paris, Franţa, unde a intrat repede în cercurile mişcării Suprarealismului. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial şi accentuarea antisemitismului în România l-au forţat să se autoexileze.
Din 1945 până în 1947 a fondat un grup de artişti suprarealişti, din care mai făceau parte Gellu Naum, Paul Păun, Virgil Theodorescu şi Dolfi Trost.
La scurt timp, au început să publice, inclusiv poeme în limba franceză. A inventat cubomania şi, cu Dolfi Trost, a fost autorul celebrului manifest "Dialectica dialecticii".
Hărţuit în România şi capturat în timp ce încerca să fugă din ţară, auto-intitulatul "étran-juif" a părăsit România în 1952, şi s-a mutat la Paris, prin Israel.
La Paris va colabora cu alţi artişti celebri (Jean Arp, Paul Celan, François Di Dio şi Max Ernst), producând un număr impresionant de colaje, desene, obiecte sau texte-instalaţii. Din 1967, a citit fragmente din opera sa la Stockholm, Oslo, Geneva, New York City and San Francisco. Documentarul TV din 1988, portretul său realizat de Raoul Sanglas Comment s'en sortir sans sortir, l-a făcut extrem de popular în Europa.
Cu toate acestea, în 1994, a fost evacuat din apartamentul său, sub pretextul unei curăţenii generale. Luca, care a locuit timp de 40 de ani în Franţa, fără nici un fel de acte, a avut o singură reacţie. Pe 9 februarie , la vârsta de 80 de ani, s-a sinucis, sărind în Sena, exact ca prietenul sau, Paul Celan.

Într-o „lecţie de cubomanie în viaţa de toate zilele” Luca recomanda, pe urmele lui Tristan Tzara: „Alegeţi trei scaune, două pălării, câteva umbrele, câteva pietre, mai mulţi arbori, trei femei goale şi alte cinci bine îmbrăcate, şaizeci de bărbaţi, câteva case, vehicule din toate epocile, mănuşi, telescoape, etc. Tăiaţi totul în bucăţi mici (de exemplu, 6x6) şi amestecaţi-le bine într-o piaţă largă. Reconstituiţi după legile hazardului sau cum vi se năzare şi veţi obţine peisajul pe care vi l-aţi dorit întotdeauna”.

Uneori obişnuiesc să stau în faţa unui felinar şi să fluier

oamenii ieşiţi afară de prin case şi restaurante au vrut să linşeze câinele care a muşcat sergentul
fireşte că indignarea mea întrecuse orice margine
eram desculţ, şedeam la fereastră şi terminasem tocmai de citit nişte poeme de un poet
sesto pals
totuşi am ieşit în stradă
şi am început să lovesc în oamenii care priveau nepăsători la toată întâmplarea asta
erau şi câţiva morţi şi foarte mulţi răniţi,
bineînţeles că acasă nu mă mai puteam întoarce
două automobile cu jandarmi se stabiliseră în locuinţa mea şi mă aşteptau
am intrat aşa cum eram, desculţ şi în cămaşă de noapte,
în prima farmacie pe care am întâlnit-o în drum
oamenii care treceau pe lângă noi se uitau foarte miraţi la noi
parcă n-ar mai fi văzut niciodată un om într-o cămaşă de noapte
protejând un câine bandajat
eram de altfel hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă
mă obişnuisem destul de bine cu noua stare de lucruri
câinele începuse să râdă, să dea din coadă şi să spună glume picante
ne-am aşezat apoi pe jos
ne-am jucat în nasturii de la cămaşa de noapte
i-a câştigat fireşte el
nu mi-a părut deloc rău
am plecat mai departe
am ajuns la marginea oraşului şi afară din oraş la calea ferată
în cele din urmă am ajuns şi pe câmp şi dincolo de câmp şi de calea ferată
(aici nu mai e nici un om care să ne mai supere)
erau acolo şi o pădure şi o bucată verde de cer şi puţină iarbă
era şi răcoare
ne-am scos cămaşa de noapte şi bandajele de câine
am alergat pe iarbă
ne-am căţărat prin pomi
am zburat cu păsările din pomi
am ajuns curând şi la bucata verde de cer
bucata verde de cer era plină cu păsări şi cu îngeri
se făcuse şi dimineaţa
se făcuse chiar foarte dimineaţă
oamenii rămaşi jos începură aşa din senin să râdă cu hohote
cămaşa de noapte era în jurul gâtului
bandajul câinelui era în jurul gâtului
şi m-a mirat foarte mult când oamenii au început să râdă cu hohote


Sfânta împătăşanie

părăsisem uzina la 8 mai destrămat ca oricând
îmbâcsit de praf pe străzi lângă domni în blănuri
printre femei frumoase obosit şi destrămat
şi o scârbă umedă îmi umplea gura

doamna aceea frumoasă mă ochise din automobil
eram şi eu destul de frumos - scuipatul nu se vedea
ea purta păr ondulat şi automobil
prezenţa mea acolo îmbâcsită de praf îi provoca o tremurare suavă sub ciorap
şi până la uşa apartamentului ei luxos, automobilul a lunecat uşor

unde lucrezi, m-a întrebat în timp ce-şi scotea mantoul
de câteva zile la uzina de gaz
eşti un băiat voinic şi destul de frumos ai putea câştiga mai bine
până ieri timp de şase luni mâncam odată la două zile

discuţia noastră se putea prelungi la nesfârşit
eu scoteam din mine vorbe mirosind a pâine, a gaz
ea ciripea ca dintr-un pian deschis vorbe asemenea unei romanţe la modă
şi cu toate astea felul bărbătesc
cum se colţura pe oase carnea mea
făcea să ne înţelegem de minune
orele sunt înaintate, să ne culcăm
patul mirosea a cald şi a curat
doamna ştia să facă dragoste mai bine decât vorbea
şi mie îmi plăcea părul ei fiindcă aveam voie să-l trag
dimineaţa mi-a spus la revedere, dragul meu
(orele 5, la 6 deschide uzina)
să ne vedem diseară la 8, luăm împreună cina
lângă vorbele mele mirosind a pâine, a gaz
păstram o gură plină de scuipat
ea a văzut-o, ea s-a speriat
doamna aceea frumoasă cu care o noapte întreagă
m-am plimbat prin dragoste şi automobil, - dispăruse
în locul ei rumega o babă zbârcită şi cu ochelari care
citea de zor pagini din sfânta evanghelie.


Roşu şi negru

Economic Slab
Apocaliptic Tare


Cuvânt îşi acordă
un timp de linişte. Vroia
să repicteze zgomotul vacarmului
care bloca fondul şi forma,
dar ameninţările nu erau atât
de negre cât forma.
Nu s-a putut găsi în concluzie
nici un răspuns tăcerii fără fond
nici un viitor act
de vacarm fără formă.
Declaraţia sa eliptică
din această seară:
...n-a scos nici un cuvânt.


Bumerang

Mi-am bătut în buze pionezele dinţilor
şi sânii au răsunat zaruri peste jocul târziu.
Patineurii au zgâriat viaţa din vine
şi sângele, paraşută închisă,
şi-a strigat imnul său în curcubee;
ai aşteptat prăvălirile în abis
precum obloanele privirilor tale ascunse,
în holdele covoarelor semănate pe divan
ţi-am spălat torsul în luminişul aleilor
şi însetat am pipăit oaza pentru cămilele din noi.

Ţi-am strigat numele prin toţi porii,
şi decolorat a fost răspunsul închistat în fulgi,
am zguduit clopotele obiectelor din casă,
am muşcat pereţii, teracota sufletului,
şi aşternut podea pentru picioare am răvăşit gândul.

Cu mâinile lipite de înălţimi te cutremuri,
în priviri se văd ascunse prosternările,
cu trupul îmbrăcat în speteaza monahilor din gene,
picioarele tale, fixativ al pietrelor.

Clopotul lipeşte mărci în auzul sculptat în noi;
ferestrele îşi desfac bordura lipita pe buze
şi bumerang, alama desface cuferele
şi acoperă trupul şi funda.
Pe treptele din faţă băieţii din mine s-au spânzurat de şira spinării.

Pe tinichelele acoperişului tău, am căzut cu ploaia din glas
picături, caravanele, au supt apoi frigul
şi lipit cu capul, eşafod pe zăbrele,
am prins în dinţi îmbrăcămintea sifonoforă
şi-am desfăcut nasturii
precum vinele.


Ăia din noapte

Tăcere oameni buni!
azi noapte este noaptea nopţilor,
hoţii şi vagabonzii sunt atârnaţi de grinda caselor
şi sinucigaşii din mine sunt sus pe stâlpi, sus.

Ssst, tăcere! azi e noaptea nopţilor,
ssst tăcere!
Lăeţii cu turmele lor trec calmi şi calzi
pe alee sunt brazi
şi lumea-i ascunsă în cripte
ssst, tăcere!
În balonul oraşului mârâie vântul
Închis şi tăcut
balonul se sparge,
toţi hoţii se aruncă şi fură cu toţii
toţi vagabonzii îşi smulg ochii şi-şi întorc şepcile,
sinucigaşii, otrăvurile, stâlpii, etajele,
sforile şi săpunurile,
cuţitele, apele, farmaciile sunt sparte,
lumea umblă nebună
se zbat şi se bat
se muşcă şi mârâie
Numai lăeţii sunt domnii pământului
şi umblă cu turmele calzi cu pletele...