Rubén Dario

Treci şi uită!

Tu, Pelerin căutând degeaba-n zare
un drum mai bun sub alte zări, străine,
de ce-mi ceri mâna, dacă-aici sub soare
ursita mea-i şi-a ta - o, Pelerine?

Nicicând destinul nu-l ajungi, ştii bine
porţi moartea-n carne ca un vierme care
devoră tot ce-i omenesc în tine...,
ce-i omenesc, dar şi divin şi mare!

Urmează-ţi, deci, în pace lunga cale,
drumeţule! E încă-ndepărtată
ţara din visul tău, necunoscută.

...Iar visul e un chin. Tu treci şi uită.
Momit de vis, momit eşti totodată
s-arunci în vânt văpaia vieţii mele.



Versuri de toamnă

Plin de mireasmă-i totul, doar să gândesc la tine.
Atât de clari ţi-s ochii, izvor de-nţelepciune.
Sub tălpile-ţi desculţe marea cu valuri vine
şi în surâsuri, soare şi bucurie-ţi pune.

Dar scurtă e dogoarea iubirii care trece.
Cu chinul, fericirea în ea este egală.
De-un ceas am scris un nume pe zăpada rece,
de-o clipă, pe nisipuri un altul unda spală.

Îngălbenite frunze pe trotuare zboară,
pe unde-au fost atâtea perechi îndrăgostite.
Rămâne-un vis în ramuri, din care-n primăvară
cresc flori. Când ale tale toate sunt veştejite.


Iubeşte-ţi ritmul

Iubeşte-ţi ritmul şi ritmează-ţi, vie,
oricare faptă, precum faci cu versul;
din universuri strînge-ţi universul,
iar pieptul tău izvor de cîntec fie.
Cereasca unitate-n tine-nvie
diverse lumi înmugurindu-şi mersul,
şi numere îşi vor suna neştersul
acord cu astrul tău, viu în tărie.
Ascultă-n vînt retorica divină
a păsării ce zboară, şi nocturna,
văpaie-n linii drepte, ce-o să vină;
ucide nepăsarea taciturnă;
montează-n perlă perla cristalină
unde-adevăru-şi varsă nalta-i urnă.



Eu urmăresc o formă

Eu urmăresc o formă, dar pana mea n-o prinde;
boboc al cugetării ce-ar vrea să fie floare;
o simt pe buze ca un sărut care aprinde
a Venerei din Milo ciuntită-mbrăţişare.
Un şir de marmuri albe sub verzi palmieri se-ntinde;
mi s-a prezis că Zîna în faţă-mi va apare;
lumina doarme-n mine cu pene licărinde
ca pasărea din lună-ntr-un lac cu unde clare.
Şi aflu doar cuvîntul fugar, iniţiere
melodică din flaut, ce-ntr-o clipită piere,
şi visul, barcă-n spaţii, vâslind fără de grabă;
iar sub pervazul scumpei Frumoase-Adormite,
suspinele fântânii curgând neistovite
şi-al lebedei gât candid, arcat, care mă-ntreabă.


Melancolie
Lui Domingo Bolivar

Tu, frate, care ştii lumina, spune-mi-o şi mie.
Sunt ca un orb.
Sunt fără drum şi merg pe bâjbâite.
Merg pe sub ploi şi fulgere dezlănţuite,
orbit de vis, nebun de armonie.

Visul e boala mea. Din poezie
lucrată mi-e cămaşa pe suflet; ascuţite
vârfuri de fier ea are, spini, cuţite,
din care picură melancolie.

Şi astfel merg. Orb şi nebun prin lumea mea
amară;
şi mi se pare-adesea că drumu-i lung şi-i seară,
iar uneori că-i scurt şi va să se termine.

Şi-n căutarea dintre viaţă şi-agonie,
chinul mi-l duc şi-abia mă mai pot ţine.
N-auzi cum cad din mine stropi de melancolie?

(versuri traduse de Şt. Aug. Doinaş)