Ady Endre

S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady Lőrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (1858-1937) provine dintr-o familie de preoţi reformaţi. Ady Endre îşi începe studiile în Mincenţiu, unde este elevul lui Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886 continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Din 1892 învaţă la Zalău. Face bacaleureatul in 1896.
Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaşte pe Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuieşte la Paris şi este soţia unui om bogat. Ady se îndrogosteşte de ea, şi o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady.
Ady ducea o viaţa hedonistă: nu era străin de el alcoolul şi drogurile. În 1909 ajunge într-un sanatoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularităţii ca poet aşa coboară în viaţa sentimentală: se răceşte legătura cu Léda până când rupe orice legătură cu ea.
În 1914 se căsătoreşte cu Boncza Berta, cu care corespondea în scrisori încă din 1911Pe Berta o cheamă în poezii "Csinszka".
Între Ady Endre şi Octavian Goga s-a format o prietenie sinceră.
Poetul Ady Endre s-a stins din viaţă în 27 ianuarie 1919 la Budapesta.


Eu Vin De La Malul Râului Gange

Eu vin de la malul râului Gange
cu visu-mpletit din raze de soare,
mi-e inima biata o floare de lotus
cu fine petale tremuratoare.

Ce chiot si larma la iaz lânga moara,
ce mâini noduroase lovesc din topoare
si cum ma ucide sarutul salbatic…
La marginea Tisei ce caut eu oare?

Mireasa Mea

Ce-mi pasa de-i a strazilor otreapa,
Dar sa ma însoteasca pân’ la groapa.

Pe-al verii crâncen jar sa-mi iasa-n fata:
“Mi-esti drag. Pe tine te astept de-o viata.”

Fie si târfa lumii lepadata,
Doar sa-i citesc în suflet câteodata.

De-ar fi-n furtuna blestemând sa plângem,
Alaturi sa ne frângem sau sa-nfrângem.

Si împlinire-n câte-o zi stapâna
S-aflam doar gura-n gura, mâna-n mâna.

De-ar fi sa ma doboare-n colburi strada,
Cu trupul ei sa-mi ocroteasca slava.

Foc sfânt si pur daca-mi strabate versul,
Alaturi sa strabatem universul.

Sa ma iubeasca fara osebire:
Ca-i bucurie, ca-i nenoricire.

Readucându-mi visele din ceata
Ce m-a pierdut, sa fie însasi viata.

De sulimanuri ochii mei o spala:
Sa-mi fie-n suflet crez si îndoiala.

Facând farâme legea care scrie-n carte
De zarva lumii-am râde pân’ la moarte.

Noi amândoi am râde si, fluturând din mâna,
Zeificându-ne-am muri-mpreuna.

Murind am zice: “În haznaua vietii
Doar noi am fost ca roua diminetii.”