vineri, 16 ianuarie 2009

Remember: Aurel Dragoş Munteanu


Aurel-Dragoş Munteanu, al doilea fiu al lui Ilie Munteanu şi Sofia Munteanu s-a născut la 16 ianuarie 1942 în Buda-Lăpuşna, aproape de Chişinău. După 1944 a avut statutul de refugiat în propria-i ţară, când Basarabia a fost ocupată din nou de Uniunea Sovietică. Fratele lui, Dragoş, murise de boală la numai şapte ani, în prima perioadă de refugiu al părinţilor, 1940-1941. Ilie Munteanu a murit în 1947. Aurel-Dragoş Munteanu a crescut cu mama sa, care era învăţătoare într-un oraşel de lângă Turda. Este admis la Universitatea din Cluj (1959) unde o cunoaşte pe Ileana Radu, cu care s-a căsătorit în 1962. În 1964, când a absolvit Facultatea de Litere, devine asistent la Catedra de Literatură din Oradea. Prima lui carte, volumul de povestiri "După-amiază neliniştită" apare în ziua de naştere a fiului său, Tudor (în 1967). În anul 1968 pleacă la Bucureşti, în timp ce România se opunea invaziei Cehoslovaciei. În August devine membru PCR împreună cu doi prieteni basarabeni, Paul Goma şi Adrian Păunescu. Se afirmă ca ziarist şi critic literar, publică un roman şi o culegere de eseuri. Cunoaşte multe din personalitătile din perioada interbelică: Petre Ţuţea, Belu Zilber, Nicolae Carandino, părintele Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii care i-au rămas foarte apropiaţi. În 1970-71, împreună cu Adrian Păunescu, face un stagiu de un an la programul internaţional pentru scriitori al Universităţii din Iowa (prestigiosul "International Writers Workshop") cu o bursă Fullbright; printre absolvenţii programului s-a numărat la un moment dat cunoscuta scriitoare americană cu o fire profund religioasă, Flannery O'Connor. În Statele Unite descoperă culturile asiatice. Vizitează Statele Unite de mai multe ori, şi multe ţări europene, apoi Rusia şi Asia, prin diverse schimburi culturale; stă o lună în India (1974), de a cărei bogată cultură se îndrăgosteşte ca şi Mircea Eliade, pe care l-a întâlnit la Chicago. Aurel-Dragoş Munteanu a călătorit în toate oraşele importante ale Indiei: Delhi, Bombay, Madras, Benares, Calcutta şi alte locuri cu semnificaţie culturală şi religioasă. La Paris l-a întâlnit pe Cioran şi a cunoscut personalităţi marcante ale vieţii intelectuale şi diplomatice, aflate în exil.
Aurel-Dragoş Munteanu a publicat mai multe romane, un volum de eseuri, precum şi diverse articole de critică literară, cronică de artă, cronică de teatru, şi de opinie. În timpul verii locuieşte la Casa Scriitorilor din Mogoşoaia. În 1977 are loc apariţia ultimului roman publicat în timpul vieţii, "Marile Iubiri" după care începe să fie izolat de către regimul comunist, care resimţea activitatea sa culturală şi legăturile strânse cu intelectualii, preoţii şi călugării care se opuneau deschis sau implicit regimului. În anii '80 învaţă ebraica la cursurile "Talmud Torah" şi aramaica de la dr. Constantin Daniel, un mare savant care a scris multe cărţi despre civilizaţiile antice şi articole importante de studii biblice în publicaţii internaţionale; citeşte şi studiază evangheliile în limba vorbită zilnic de Isus Christos. Ţine o serie de conferinţe pe teme biblice la sediul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
La mijlocul anilor 80 dictatura ceauşistă devine extraordinar de opresivă, izolând ţara, creşte cenzura şi persecuţia intelectualilor, apoi începe campania de demolare a valorilor şi aşezămintelor culturale şi religioase din Bucureşti şi împrejurimi. În 1987 lui Aurel-Dragoş Munteanu i se ia dreptul la semnătură după ce scrie un articol despre Mircea Eliade, iar Securitatea începe o campanie de urmărire şi intimidare. Fiul său este agresat şi lăsat inconştient de un grup de bătăuşi fără nici un pretext sau explicaţie. Aurel-Dragoş Munteanu îşi dă demisia din PCR (1988) şi scrie o serie de proteste care au fost difuzate la "Europa Liberă" şi "Vocea Americii", cu privire la situaţia tragică din ţară care a culminat în campania de distrugere, izolare, persecuţie şi atitudine ostilă Statelor Unite. Ca urmare îşi pierde slujba de la "Luceafărul". Primeşte sprijin moral de la ambasada Statelor Unite şi de la comunitatea evreiască din Romania, unde era cunoscut şi apreciat. Lucrează împreună cu rabinul-şef dr. Moses Rosen la memoriile rabinului şi la studii legate de documente istorice. I se acordă statutul de refugiat în SUA în vara lui 1989. Era pregătit să plece cu toata familia cât s-a putut de repede, în ianuarie 1990. În timpul evenimentelor din decembrie 1989, datorită calităţii sale de oponent al regimului comunist este chemat la Televiziune. Devine membru al CFSN, este numit preşedintele Radioteleviziunii Române şi purtător de cuvânt al guvernului provizoriu. În februarie demisionează imediat ce se întoarce dintr-o vizită în Germania, în timpul căreia FSN a fost transformat în partid. În martie este numit ambasador ONU, post pe care îl consideră o ocazie de a îmbunătăţi relaţiile României cu lumea.
Ca Ambasador al României devine Preşedintele Consiliului de Securitate ONU. Când Irak-ul a agresat Kuweit-ul; negociază 5 rezoluţii ONU fără nici un vot negativ. Ca urmare Kuweit, o ţară mică invadată de o putere agresoare este eliberată de alianţa Naţiunilor Unite (1991).
În 1992 este rugat să devină Ambasador în SUA. Reface relaţia dintre SUA si România, atât de afectată de dictatura lui Ceauşescu, şi câştigă Clauza Naţiunii Celei Mai Favorizate pe care România o refuzase unilateral în anii '80
În aprilie 1994, în urma neînţelegerilor cu guvernul de atunci şi conflictului cu forţe obscure care începuseră o virulentă campanie de minciuni şi de afirmaţii tendenţioase şi ameninţătoare în presa româna şi-a dat demisia, stabilindu-se în SUA.
Devine co-fondator şi Vicepreşedinte Executiv al IRPP (Institute on Religion and Public Policy), o organizaţie neguvernamentală care contribuie la dialogul dintre toate organizaţiile religioase, şi politica, morala şi cultura din SUA şi din toate ţările lumii.
Aurel-Dragoş Munteanu a decedat în dimineaţa zilei de 30 Mai 2005 după o suferinţă de doi ani. Ultimele sale cuvinte au fost "Mareţie... Grandoare", pe care le-a rostit de trei ori. Slujba de veghe a fost ţinută de părintele Victor Runcanu în New York, iar slujba de înmormântare a fost ţinută de părintele Gheorghe Calciu la biserica “Sfânta Cruce” din Virginia. Se odihneşte la Washington D.C.


Orasul

Ziua se scutură de febră
Subt un arc de oţel, între geamuri
Oarbe,
Deasupra infernului.
Apă murdară
Sticle goale
Oboseală stătută
Cadavre de vise
Stafii.
Omul este măsura tuturor lucrurilor.
Aici
Acolo
Peste tot.
Cine spune da, cine spune nu
Cine mai ştie să vorbească
Cine poate să înţeleagă
Aceste
Sticle goale
Fantomele, visele şi oboseala?
Oh, atâta oboseală
În oftatul uriaş
Al oraşului.


Extaz

A fost demult, iubito,
S-au petrecut atâtea între noi
Că timpul pare istovit
E prea mult înapoi,
Prea mult s-au adunat amintirile
Cu răutatea lor de meduză
Lucind, ademenind, murind...


Fântâna Timpului

Oraşul Păcii mi-a dezgropat
Un Buddha de demult
Cu mustaţă de nisip
Şi rânjetul victorios
De soldat.
Tathagata, erai?
Din Samarkand susurau
Fântâni şi mozaicuri verzi
Iar înţeleptul cunoştea
Povestea deşertului,
Nisip, nisip mărunt pe mormântul lui Timur,
Fântâna timpului care ne ademeneşte
Cu vălul ei de speranţă.
Râdea Sakyamuni?
Tathagata
Ştia?
Zeiţa de-alături plângea.


Nightmare

Licoare otrăvita, visul meu gingaş,
Abur blând, cucută!
Să mori! E gând oprit,
Un soare stins, -
Ţărm bun şi-alean de nesfârşit.
Ce vezi acum în pacea ta,
Cu apa morţii fermecată?
Ce rai ascunde pleoapa ta
Şi geana somnului înmiresmată?
Pe fir ales, în chip sortit
Sub zarea din pahar se desluşeşte totul.

Un comentariu:

  1. Mariana Blank5 mai 2010, 01:26

    Gindurile mi-au zburat de nenumarate ori la Domnia ta Aurel Dragos de-a lungul anilor.
    Am avut onoarea sa cunosc OMUL Aurel Dragos,modest sfatos si fascinant.O minte gigantica , de o inteligenta si cultura vasta.
    Ne-ai schimbat cararile vietii intr-un mod neasteptat. Mare SIONIST m-ai invatat sa iubesc poporul evreu si pamintul sfint al Israelului. Aici am devenit urmasa invataturilor tale si o mare personalitate in parapsihologie. Iti DATOREZ TOT CE SINT EU ASTAZI. Mi-ai deschis orizonturi nebanuite.si stiu siguri ca ai fost in umbra multor realizari ale mele de cind sint aici.
    Pentru mine esti vesnic viu si plin de aceeasi aura magica ce te inconjura cind incepeai sa vorbesti si nu ne saturam ascultindu-te. Tot ce povesteai era fascinant .
    Acum scriu si nu pot opri lacrimile. Prin Domnia ta lumea a fost mai buna. A pierdut un mare luptator pentru dreptate, Un spirit incomensurabil.
    Cuvintele sint prea sarace pentru a exprima ce simt. Lumea a pierdut prin domnia ta un INGER PAZITOR. Iar ISRAEL si-a pierdut MARELE PROTECTOR si la propriu si la figurat. Stiu cu certitudine cite ajutoare a primit datorita tie si interventiilor tale de peste tot din lume. Oare tu INGER DE LUMINA te-ai intrupat in om?
    De ce nu se opreste suvoiul lacrimilor mele ???? nu pot sa cred ca nu te mai pot auzi!!!!!!!!!!!!nu te mai pot intilni niciodata.

    RăspundețiȘtergere