Leonid Dimov (1926 - 1987)

Rondelul ochiului de geam

Razant cu lumea de granit
Un moale ochi de geam există.
Locuitorii îl omit
Dar el rămâne şi insistă.

Să nu mai fie ocolit,
Să ştie urbea egoistă
Că-n buza lumii de granit
Un moale ochi de geam există

E plin de mâluri, umilit
De Antihrist, de ginta tristă
Dar luminează alb, mulcit,
Ca dintr-o noapte elenistă,
Razant culumea de granit.


Arhimede

Pleşuve moş, nu te speria
Că umbra ta n-are să vină,
Îi vom găsi pe undeva
O mai multiplă rădăcină.

Şterge-ţi triedrul înflorit
Din unghi mai vag în colţul gurii,
Odăi lichide ne-au foşnit
Până-n tavan, cu holoturii.

Adună-ţi gândul circumscris,
Ia şi nisip, că nu se vede:
Soldatul care te-a ucis
Pare-n amurg tot Arhimede.


Cină cu Marina

Lasă-mă cerule să râd pe spate:
Mi-au gâdilat inima frunzişe vărsate.
Livadă rece, ninsori ce scuturi,
Nu mă lăsa să dorm somn cu fluturi.
Ceară ce picuri de sus, din pădure,
Sparge-te, gală, de degete dure
Ca seara să bată-n cetate la poartă
Cu sumbri soldaţi desenaţi ca pe hartă.
Să tremure verzi jumătăţi de văpaie
Aprinse nostalgic în ochi de tramvaie
Şi zgomot de ţurţuri să cadă pe stradă
Rotind amintiri de Crăciun cu zăpadă.
Opreşte-te. Uite, e uşa deschisă,
Ne cheamă lucarne prin conuri de tisă,
La creştete, masa imensă aşteaptă,
Cu câte un tacâm sub lumina coaptă,
Prelung să tăiem pagurii aduşi
Din Africi, de cafri în frac şi mănuşi,
Meduzele roze gătite cu cimbru
Cu fructe de mare pe spată de zimbru,
În sos ecumenic, anguile cu tic,
Calmari îngropaţi, violet, în aspic
Şi alte, din marea Japoniei, feluri
Cu turme de sepii gonind în cerneluri.

Lumina o scade la pragul ei verde
Şi-nfige cuţitul adânc în lacherde.



Dostoievskiană

Am văzut cum s-a înecat
O fetiţă mică, din greşeală.
Era toamnă. Cerul pudrat
Cu scamă tulbure şi glacială.

Ruginiseră ierburile pe mal,
Nici ţipenie în ţinut.
Atârnau cârpele vertical
Departe, pe şlepul neprevăzut.

Şi un hohot de râs s-a auzit
De parc-ar fi fost ascuns cineva
Prin tufişuri de bronz coclit
Întinse dincolo de şosea.


După-amiaza

Balaurul ucis de-atîtea ori
De bunii duci ai lumilor aceste
Ascunde-n iris lire de culori
Şi-n fiecare solz cîte-o poveste.

Găsitu-l-am pe-o floare de tulipă
Uscată galben într-o carte veche.
Purta ineluri grele pe aripă
Şi pietre nestemate în ureche.

L-am întrebat: felia de coral
Din ochiul lui ce vrajă nouă ţese ?
Deşi ştiam: un şipot sideral
În solniţe pustii prin după-mese.