Astăzi, Ion Băieşu ar fi împlinit 76 de ani
În amintirea artistului, dar şi ai unor iluştrii actori, vă invităm să revedeţi câteva memorabile secvenţe din creaţia lui Ion Băieşu (daţi un click pe titlu!)
Ion Băieşu, pe numele său real Ion Mihalache,
s-a născut la 2 ianuarie 1933, în comuna Aldeni, judeţul Buzău
De numele său este legată lansarea celebrului cuplu comic Tanţa şi Costel, interpretaţi de doi mari actori români, Coca Andronescu şi Octavian Cotescu. Ion Băieşu scris foarte multe volume de schiţe cu subiecte comice. După moartea sa i-a fost publicat şi un Jurnal.
Ion Băieşu era doar un pseudonim literar. Pe el îl chema de fapt Ion Mihalache şi, pentru a putea publica în perioada comunistă, (Ion Mihalache fiind şi numele fostului preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc), şi-a luat acest pseudonim.
Şi ca dramaturg, opera sa cuprinde multe piese de referinţă în teatrul românesc,ca Preşul, Tanţa şi Costel, Desu şi Kant,Reclamaţie,Fantomiada sau Maestrul. Ca scenarist, a avut de asemenea o lungă şi superbă carieră artistică, începută în anul 1962 cu filmul "Iubirea e un lucru foarte mare". În 1976, regizorul Alexandru Tatos a realizat filmul "Mere roşii", pe baza romanului "Balanţa" al lui Ion Băieşu. Au urmat alte titluri de referinţă în filmografia românească: "Omul care ne trebuie" în 1979, "Sper să ne mai vedem" în 1985, "De ce are vulpea coadă?" şi "Miracolul" din 1988 sau "Vinovatul" din 1991 sunt doar câteva dintre creaţiile scenaristului Ion Băieşu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu