Eleonora Ilutan Bede

Cântec prăfuit

un cer caligrafic golit de orice aşteptare
şi să nu-ţi vină peştii
scânceşte arătarea secetoasă
strivindu-şi umbra de încinsul broaştelor
îţi aminteşti acrobatul ratat
abandonat de cântăreaţa slută
un alb curtenitor mă-nvăluie
şi limba mi-e de-amar de cer de gură spartă
şi piticul carbonizat în trânta cu feeria
şi mugurii buimaci căscaţi direct în morminte
şi acordeonistul şi dansatoarea
lăcrimez de firul ierbii arse
nu-nţelegi pocitanie
de-aceea-mi lăcrimează ochii
îi strig arătării
capete desperecheate
îmi icnesc în pumni disperarea
înghiţind tot ce va fi fost să fie
şi n-a mai fost să va


Scrisoare
dragul meu
îţi mulţumesc pentru tinereţea păgână
degustată-n fiecare dimineaţă
ca sticla pisată pe stomacul verde
eu rătăcită-n glezna ta
pentru pestriţele mele insomnii
lecuite-n sanatoriul tău zurliu
pentru că inima mea pârjolită ai stins-o cu gargară
pentru că m-ai învaţat trei feluri de iubiri
de tine
de tine
de tine
pentru bobârnacul cu care m-ai exilat
pe insula ceasornicului plutitor
cu vedere spre mine
luna-şi retezase venele de spaima strigoilor
ridic această ţeastă pe care tu ai tâlhărit-o
în sănătatea celor patru vânturi
care-au spulberat şi ultima fărâmă din tine

şi-a soarelui ăstuia neghiob
care s-a înţepenit în nemairăsărire


Efemeride

cărturăreasa despică albul ochilor
îngustând înserările


himeră mistuitoare
elitră înfiptă-n umerii mei de hârtie
tângui tandru
fireasca neputinţă
înainte să mă zăresc chiar
în casa pustie de sticlă
eu verdele absent


Armonii

sarcastic mă cutreieră
emisarul
foşnindu-şi piatra cenuşie-a-nţelepciunii

orb dezlegat
adulmec tărâmul celuilalt
şi scapăr o dâră nestatornică

murmurând îngăduinţa
mama-mi netezeşte-un dos de palmă
în fiecare zi albastră cu miros de peşte

Imagini impure

pe un câmp ursuz
femeia oacheşă
cu zurgălăi la picioare

zăbrelit în dantele
tata
ca un personaj de ieri

un sticlar îmi confecţionează râsul

iau o piatră în gură
cununa înţelepciunii