Georg Scherg

Georg Scherg s-a născut la 19 ianuarie 1917 în Braşov, fiind al treilea fiu al lui Peter Kurmes. Tatăl său a murit pe front, la scurt timp înainte de naşterea fiului său. La naşterea lui Georg decedează şi mama sa, iar cei trei copii ai familiei Kurmes sunt preluaţi de orfelinatul evanghelic din Braşov. În 1922 Georg este adoptat de pielarul braşovean Ernst Scherg. Georg Scherg a urmat şcoala primară în perioada 1923-1927, după care a urmat gimnaziul Honterus între anii 1927şi 1934, unde l-a avut profesor pe scriitorul Adolf Meschendörfer.
În anii de liceu Georg începe primele sale încercări de scriere. Studiază în paralel şi muzica, iar în 1934-1935 lucrează ca profesor particular de vioară şi de limbi străine. Între anii 1935-1937 studiază în Germania şi Franţa la Gießen, Berlin şi Paris. În anii 1938-1941 Georg Scherg serveşte în armata română la Târgu Mureş.
Îşi continuă studiile de filologie în Tübingen şi Strassburg între ani 1941 şi 1944. În 1942 se căsătoreşte cu Erma Teindel, o tânără din Transilvania natală, iar în 1943 se naşte fiul Cornelius. Între anii 1944 şi 1945 este profesor de germană, latină şi istorie la liceul din Reutlingen şi în acelaşi timp se ocupă şi cu diverse traduceri.
În februarie 1947, Georg Scherg pleacă spre Braşov, pe jos. Deşi cunoştea riscurile pe care şi le asumă reîntorcându-se în România controlată de Uniunea Sovietică, intră clandestin în ţară cu un paşaport românesc deja expirat şi se stabileste la Braşov. Până în 1953 lucrează ca profesor de limba germană la Braşov, Codlea şi la Hălchiu. În 1948 se pronunţă divorţul de prima soţie, iar în 1949 se recăsătoreşte, de data aceasta cu Ditta Kummer, profesoară de gimnastică şi muzică din Braşov. În 1950 soţia sa naşte fiica sa, Konstanze. În 1952, este executaă o percheziţie în casa tatălui său. În timpul percheziţiei se descoperă valută (rămasă dintr-o călătorie în afara ţării) şi, în consecinţă, bătrânul a fost arestat iar averea sa a fost confiscată. După scurtă vreme, bătrânul este însă eliberat din motive de boală şi vârstă. În această perioadă Scherg îşi prezintă primele creaţii literare în cadrul bisericii (o piesă de Paşti, recitări şi lecturi cu public) şi în cadrul cercului literar local. În 1954 debutează cu volumul de teatru Giordano Bruno. În acelaşi an se nasc gemenii Christian şi Sibille, iar Scherg devine membru al Asociaţiei scriitorilor din România şi începe să publice volume de teatru, („Ovid. Trauerspiel”) povestiri şi un prim roman, „Da keiner Herr und keiner Knecht”, 1957. În acelaşi an este numit şef de catedră la Universitatea Victor Babeş din Cluj, specialitatea germanistică. În 1958 publică volumul „Die Erzählungen des Peter Merthes”.
La 30 septembrie 1958 este arestat, iar după un an de arest preventiv şi perindări prin închisori, este condamnat la 20 de ani de muncă silnică, într-un proces public, pentru că ar fi instigat împotriva statului comunist. A trecut prin închisorile din Codlea (1959-1960),Jilava (1960), Gherla (1961-1962) şi lagărele de muncă silnică de la Grădina (Balta Brăilei), Stoeneşti şi Periprava (Delta Dunării). La 12 octombrie 1962 este eliberat pe neaşteptate şi în anul următor îşi câstigă existenţa ca lucrător la canalul Tömösch din Braşov. În anii 1963 - 1968 a fost angajat ca violonist la Filarmonica braşoveană.
În 1968 este reabilitat şi are ocazia să-şi prezinte situaţia la o masă rotundă pe care Ceauşescu o organizase pentru a cunoaşte comunitatea germană. Este repus integral în drepturi şi i se restituie o bună parte din bunurile şi manuscrisele confiscate. În 1968 apar volumul de poezii Die Silberdistel şi romanele Das Zünglein an der Waage şi Der Mantel des Darius. În anii 1968 - 1970 a fost profesor de germană şi literatură universală la liceul Honterus din Braşov, iar din 1970 este chemat ca şef de catedră la noua Facultate de filologie din Sibiu, secţia literatură germană. În 1971 apare romanul „Penelope ist anderer Meinung”. În toţi aceşti ani, inclusiv cei de închisoare (a scris prin închisori cărţi întregi, în memorie), Georg Scherg a fost foarte productiv ca autor de poezie, proză („Baß und Binsen”, 1973) şi teatru, a tradus şi transpus lirică şi proză, mai ales din limba română. I s-a permis să călătorească în Cehoslovacia, DDR şiBRD, unde l-a vizitat pe Cornelius, fiul din prima căsătorie. În 1975 se căsătoreşte pentru a treia oară cu profesoara de arte plastice Mariana Ferăstrău, originară din Braşov, care i-a născut un fiu, pe Sachs Walther. În 1976 apare romanul „Paraskiv, Paraskiv”. În 1978 publică volumul de versuri „Im Lande Ur”, în 1979 „Die Axt im Haus” iar în 1981 romanul „Der Sandkasten”. În 1984 este distins cu titlul de Profesor emerit. În 1985, un nou volum de poezii, „Gastfreundschaft”. Întreţine relaţii cu Ion Caraion, Alexandru Ivasiuc, Constantin Noica, Mircea Ivănescu, etc. şi cu numeroşi scriitori din DDR şi RFG.
În 1987 publică volumele „Die verhohlene Münze” şi „Die Schuldbürger”; în acelasi an cere emigrarea în RFG, împreună cu soţia şi fiul cel mic, dar numai în martie 1990, după căderea lui Ceauşescu, reuşeste să plece şi se stabileşte într-o zonă foarte pitorească din apropiere de Tübingen, oraşul studiilor din tinereţe, la Mössingen-Belsen şi apoi la Bodelshausen. Călătoreşte prin lume (Grecia, Turcia, Franţa, Italia, etc) în căutarea unor locuri istorice şi culturale cruciale; în 1997 îi apare un vast roman-parabolă, „Goa Mgoo oder die Erfindung der Unsterblicheit” iar în acelaşi an este numit Doctor honoris causa al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. În 1987 publică un volum de poezii „Schriftbild und Bilderschrift” iar în 1998, apare în editie bilingvă, „Sommerliches Divertimento/Divertisment estival”, ciclu de poezii inspirate de desenele lui Traian Gligor şi transpuse în româneste de Dan Dănilă. Ediţia bibliofilă Piranda, reproducând un ciclu mai vechi de poezii în manuscris, ornate cu miniaturi, apare în 1999 la o editură de artă. A tradus mult din literatura română, din Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Alexandru Ivasiuc, Constantin Noica, Ion Caraion, Marin Preda, Nicolae Breban, Laurentiu Fulga, etc. Pentru detalii amănuntite privind viaţa si opera lui Georg Scherg se recomandă dizertaţia filosofică, lucrarea de doctorat a lui Gert Ungureanu, care i-a fost student la Sibiu - „Die Kunst ist eine Zigeunerin namens Piranda, Intertextualität und Gruppen-kommunikation in der Diktatur - die Oraliteralität in den Texten des siebenbürgischen Autors Georg Scherg”, apărută în 1999 la editura Saeculum din Sibiu.
Georg Scherg se stinge la 20 decembrie 2002, în urma unei fracturi de femur şi a operaţiei.


SPERIETOARE DE CIORI

Oricine are câte o păsărică
chiar de nu recunoaşte la adică,
se umflă-n pene, mincinos din fire.
El zilnic o alintă şi-o hrăneste
sau, însuşi, jalnic se ofileşte,
geaba trăgând cu ochiul la mărire.

Chiar piţigoiul, cât de mărunţel,
e recunoscător cum se pricepe el,
îi ciripeşte la urechi o lăudare.
Un şoim sau un erete de abia,
(jocul, nici unul nu i l-ar strica),
îi cântă pofta lui de vânătoare.

Dintre nenumărate poţi alege,
blânde ori aprige, vioaie sau blege,
deja alegerea succesul hotăreşte:
buhă, egretă, porumbel, canar,
colibri, papagal, vultur stârvar
sau corbul care ghinion vesteşte.

Iar câte unul le hrăneşte-n stol,
nebun după tril, fluierat şi tremol,
de găinaţ aproape sufocat.
Desigur fără doar şi poate,
penajul i-a crescut deja pe spate
şi-n felul lui, e vultur gulerat.

Prostia, ea eforturi nu prea costă,
sperietoarea-i o invenţie anostă
în care crede doar cine-a scornit-o.
Noi pentru ea nu am cruţa nimica
şi ne-ocrotim cu grijă păsărica
ce demult mintea ne-a răpit-o.


MĂRUL

Nu ştiu zău, cu iubire oare
m-atrage a ta fire,
dacă-mi eşti binevoitoare,
sau e doar amăgire.

Mărul din Eden l-ai cules,
însă l-ai şi păstrat.
Iubiri aprinse, ştiu, ades
se şi sting imediat.

Dar ce ştiu eu despre iubire,
sau ştie vreun sofist?
Dracul e egoist din fire,
nimeni complet altruist.

El măcar linistea-şi doreşte,
căci ea i-e sfântă tare,
şi cu-ntrebări de-l încolţeste,
vreunul, ce-i şi ce pofteşte,
o şterge-n graba mare.


GOLIAT

Lăcusta, numele-o trădează,
e-o bestie-ngrozitoare.
De-i căşunează, ripostează:
nu zgârie, muşcă, dar cutează
pe negândite şi vitează
să lupte cu oricare.

Îţi sare-n ochi când nu gândeşti,
de te răstorni de frică,
nici nu e chip s-o ocoleşti.
Morala poţi să o citeşti
la Solomon: cât te păzeşti,
tot prost eşti, la adică.

De vrei să chemi în ajutor,
de frică îndrăznind
s-o prinzi, să fii învingător,
n-ajung răbdare, trudă, ori
să te-nchini, poţi fi vrăjitor,
deja o vezi fugind.

De cel ca tine furişat,
ca Goliat, greu şi mare,
ea se fereşte imediat,
de hoit, capcană şi-nţepat.
Îi eşti scârbos şi deşucheat
din cap până-n picioare.


ARTĂ ŞI NATURĂ

Am cercetat al lumii orând
şi-o fac mai departe, cu zel.
Pe unii, Evrika strigând
i-aud, ştiu fel de fel.

Cunosc şi ursul după blană,
am multă răbdare.
să-mi pună, nimeni n-ar putea
o barbă aşa de mare.

Eu apă la izvor nu car,
nici flori pe câmp în mai,
la castraveţi n-am grădinar
şi nici un măr în rai.


PĂPĂDIA

Sunt flori de tot felul – cine nu ştie?
şi oameni diferiţi, iară şi iară,
cei prefăcuţi, cu orice te îmbie,
există moralisti şi pierde-vară.

Le recunoşti după miros şi formă,
iar pe făţarnici după nasul gros.
Unii se-abat prin izuri de la normă,
mizează pe extazul prin miros.

Dar floarea asta minunată: cer,
soare, pământ şi lună, stea eternă,
e una totul, un rotund mister
fără sfârşit, o magică lanternă.

Cu cât e chipul nopţii mai întunecat,
cu-atât mai clar şi mai adânc sporeşte:
totul pluteşte dar stă nemişcat.
Doar vântul licăreşte şi sclipeşte.

Doar ţelul lui e pus în adieri,
doar el în risipire se-mplineşte,
poznaşul lumii, însă nicăieri
nici o sămânţă nu şi-o iroseste.

poezii selectate din volumul "Sommerliches Divertimento"
(Divertisment estival),
cu desene de Traian Gligor, Leonberg 1998
traducere de Dan Dănilă