La Mulţi Ani, FRANCISC ZOLTA!

Poezia uneori aspră, alteori strălucitoare, mereu incomodă a poetului Francisc Zolta, cerând timp pentru familiarizare, a fost întâmpinată cu neîncredere, la începuturile sale cenacliere. Timpul a schimbat însă atitudinile cenacliştilor, dar nici poezia sa nu a rămas la vechile caracteristici. Jocurile fanteziste ale ideilor ţintind filozoficul, un anume nerv moral, sever orientat către lume, dar şi spre sine, au colorat fiecare gând, fiecare sentiment; chiar iubirea devine un pretext al unei neîncrederi în lume, spre care se întoarce totuşi cu o funciară nevoie de certitudini. Aceste caracteristici ale poemelor din volumul de debut „Galopul capricornului”, dezvăluie un om de acţiune, pentru care poezia este mişcare şi luciditate.
S-a născut la 14 ianuarie 1967 în Arad, unde a terminat şi studiile liceale. După efectuarea studiilor superioare la Colegiul Naţional de Aeronautică, a devenit controlor de trafic la DRCA Arad, post în care se află şi în prezent.
Ca poet, a debutat în revista „Arca”, în anul 1996.

Armaghedon

Din cer a început să fugă şi albastrul
Parcă ceva a izgonit din zi lumina
Se-ntrec profeţii în previziuni şi sfaturi:
Treziţi-vă se-apropie dezastrul!

Alţii s-au apucat să profaneze mitul
Văd peste tot doar demoni şi-ntuneric
Nu pierd ocazia să strige-n gura mare
Treziţi-vă se-apropie dezastrul!

Răstălmăcită şi credinţa-şi pierde scopul
Când Dumnezeu a devenit motiv de ceartă
„aleşii” îşi rezervă locuri şi aclamă:
Treziţi-vă se-apropie potopul!

Şacalii peste proaspete stârvuri se-adună
Să se mai sature odată în ultimul ceas
Şi totuşi parcă o voce divină şopteşte:
Treziţi-vă totul e doar o minciună!


Erezie

În era-n care totul pare haos
şi oamenii devin marionete,
te plouă-n cap chiar stînd sub naos
prin crăpăturile umbrelei de versete.

Cînd Cel de Sus a cam uitat să ierte
în schimb a început să bată fără băţ,
ne scufundăm în mlaştina acestei lumi inerte
schimbînd divinitatea pe dezmăţ.

Veniţi acum enoriaşi ai prefăcătoriei
într-un pelerinaj prin locurile sfinte
să întrebăm un sacerdot care-a golit cutia milei
De ce ? ... şi-apoi să-l ascultăm cum minte.


Sub naosul din haos

Plângând neantizat de sfera
ce mă cuprinde infernal
vâslesc haotic printre vise
şi urmărit constant de era
ce m-a lovit mai în aval
las porţile deschise

însingurat mă lupt cu focul
aprins cu secole în urmă
şi vântul mă bate pe umăr
am jucat barbut cu norocul
până văzând cum ziua se curmă
am şi uitat să număr
păcatele nespovedite care
le-am arhivat în infern
pe raftul cu dureri
aştept acum o sărbătoare
să mă rog la ceva etern
să uit ce-a fost ieri

naosul din haos acum îl privesc
întind şi mâinile a rugă
ascult vibraţia şi sper
că va fi iar ceea ce e firesc
iar sufletul să-mi fie slugă
măcar acolo în cer


Versificaţie abstractă

Galaxii vide se zbat în tenebre...
Neantul suferă rănit în vanitate...
Afonii fredonează melodii celebre...
E plină lumea de zeităţi clonate...

Taurii se-ndrăgostesc de matadori...
Lacrimi de crocodil au inundat deşertul...
Marionetele s-au încîlcit în sfori...
Întregul a devenit mai mic decît sfertul...

Dive molete zîmbesc din uleiuri crăpate...
Un geniu pauper şi-a tăiat o ureche...
La bordel au rupt preoţii uşa din spate...
O carte pe raft sa-ngălbenit de veche...

Pupa minciunii e-mpinsă de-un val enorm...
Soarele s-a răcit sărbătorindu-şi eclipsa...
Insomniacii s-au îmbolnăvit şi-acuma dorm...
Ciripitoare ciori vor prevesti apocalipsa...