La Mulţi Ani, CONSTANTIN BUTUNOI !

Ofiţer de carieră, Constantin Butunoi s-a născut în comuna Bălăbăneşti din judeţul Galaţi, în anul 1946. A absolvit liceul militar la Câmpulung Moldovenesc, apoi Şcoala Superioară Militară din Braşov, promoţia 1968. În 1981, datorită serviciului militar, este detaşat la Arad, oraş în care se stabileşte definitiv.
Preocupări literare a avut de timpuriu, fără ieşiri la rampă, decât în perioada arădeană, când a publicat în reviste ca "Orizont" din Timişoara, "Luceafărul" din Bucureşti sau în reviste militare. Câteva premii i-au acordat încredere în creaţia proprie(premiul al II-lea "Mihai Eminescu", Oradea, 1993; premiul Fundaţiei Culturale "Ioan Slavici" ,1997, pt. volumul "Poeme într-un fel", etc.).
Spirit deschis comunicării, îşi bazează poezia pe o atentă echilibrare a sensibilităţii prin raţiune. Lecţia lui Marin Sorescu a fost înţeleasă pe deplin şi obiectele au tendinţa de a se integra într-un univers sentimental propiu, adesea scăpărător. Găsind un punct original de interpretare, datele unei realităţi bătătorite îşi schimbă forţa de sugestie şi devin elemente de sprijin pentru o construcţie nouă, şocantă. Convingerea că ne aflăm în faţa unui sentimental atent cenzurat este depăşită de baladele de inspiraţie ţigănească mai ales, atestând o pornire riguroasă spre poemul amplu, dar şi de răsunătoarele poeme dedicate mării.

Pomul de iarnă

Pomul de iarnă
al iubitei mele
are podoabe de vis
un adevărat paradis
fantastic pom
în el dorinţele mele
ţin loc de orgă de lumini
în vârf-magnifica stea
arde inima mea.

Femeie fumând

Fumul metafizic
alunecă pe clipa de dor
apoi se risipeşte
lent în rotocoale
şi ea Madona
cu chip hiperborean...
femeia fumează frumos
dacă ştii s-o priveşti
cu ochii de duminică.

Clipe

cu roşu aprins
clipa paradis
cu verde crud
clipa nud
cu mov şi pal
clipa oval
cu albastru pur
clipa azur
clipe clipe
aripi sfinte
treceri fulgurante
peste locuri vacante

Oraşul

mă crede oraşul un ingrat
un pretenţios plin de nazuri
cu străzi preferate
(discriminare condamnabilă)
unul care se lasă agasat
de aglomeraţii
de mulţimea maşinilor
unul care acuză veşnic oxidul de carbon
reclamă lipsa oxigenului
şi pe deasupra nu suportă supermarketurile
răsărite ca ciupercile după ploaie
unul care oftează după locuri de promenadă
un ofuscat un pierde-vară
care visează la umbra copacilor
din parcuri imaginare

era o dată

când spuneai hai
mă făceam haiduc
şi omoram şapte cai
să ajung la tine
uitam flinta
şi nici pistoale nu aveam
pe cer răsărea o lună
speriată de goana nebună
tu nu mai spui hai
eu am uitat unde stai
caii pe câmpii nechează nervos
în aşteptarea
călăreţului năzdrăvan
să pornească iar goana nebună